Permis de parinte, categoria P

P de la perfect, sa ne intelegem. De cand imi butonez zilele prin blogosfera romaneasca  si nu numai mi-a fost dat sa asist , din culise, la niste mommy wars care m-au facut sa ma tem mai tare de iesitul in parc si interactionatul cu alte mamici, decat de eventualele crize de colici sau tantrumuri are produsului de conceptie. Iertati-mi ironia, dar uneori vehementa e atat de mare incat am senzatia ca bietii copii sunt niste simpli spectatori, accesorii,  in aceasta competitie in care castigatoare trebuie sa iasa acea suprema mama care sigur sigur a gasit calea mamiceniei absolute. Mnot.

Ma explic. Circula de cateva saptamani pe net un filmulet cu patru grupuri de parinti intr-un parc: aia purtareti, aia cu carucioare, mamici care alapteaza si cele care dau biberon. Se uita unii la altii cu flacarile dragonului de sub munte in priviri, sunt convinsa ca le-ati simtit si lansat si voi, hai cu sinceritatea, care mai de care judecandu-i pe ailalti care n-au avut "intelepciunea" sa aleaga calea cea buna. Enfin, la un moment dat unul din carucioare o ia la vale pe o panta, toti parintii se panicheaza si alearga sa recupereze copilul, reusesc, toata lumea e fericita la final.

Morala? Toti ne dorim ce e mai bun pentru propriul copil, facem acele alegeri pe care le consideram sanatoase si functionale pentru propriul pui, da, mai si judecam, ca te judeci si pe tine incercand sa-ti probezi propriile alegeri, dar mi se pare ca uitam ca nu exista scoala care sa te pregateasca pentru parentaj, ca suntem noi insine rezultatul propriilor experiente, influentati de mediu, comunitate, si asa mai departe.  Ce alegem sa culegem si sa aplicam din realitatea inconjuratoare, din studii, depinde foarte mult si de copilul cu care ne trezim in brate dupa marea intalnire. Stim care e calea : nastere naturala, alaptat exclusiv pana la sase luni, diversificare dupa plus lapte matern, bebelus purtat, da, cunosc, cunoastem, dar stiu ca realitatea bate filmul si ca, oricat de dornica as fi eu sa imi nasc copilul natural, asta nu se va intampla. Rastigniti-ma, ca eu nu-mi public dosarul medical pe feisbuc sa-mi justific decizia.

Am sa alaptez, am s-o port, dar avem si carucior, are copila si patut dar si un loc la noi in pat, om vedea unde ii convine sa doarma, tind sa cred ca dac-o "arde" salteaua ma-sii nu o sa iasa cu iq-ul mai mic daca doarme in propriul patut, o sti ea sa-mi spuna ce ii doreste muschiul bebelusesc. La fel si cu purtatul, eu o s-o port, dar poate, doamne fereste, prunca nu tolereaza sistemul de purtat la inceput, sunt bebelusi cu reflux, altii cu alte necazuri, iar nu cred ca ii scad sansele de admitere la facultate daca o impinge taica-sau cu caruciorul pe bulevard, o sa supravietuim.

Exista scutece textile, minunate, am sa folosesc scutece de unica folosinta, daca m-oi impiedica de vreunul textil si voi descoperi practicitatea , am sa le folosesc, pana atunci tind sa cred ca o sa fiu un fel de mama hibrid, ca tot vad ca se practica impartirea pe factiuni. Nu stiu, oameni buni, daca o sa fiu attachment parent sau ce alte categorii or mai exista, zau ca habar n-am si nici nu-mi pasa, stiu ca vreau sa o iubesc, ca o iubim deja enorm, ca vrem tot ce e mai bun pentru ea, natural, sanatos, bland, vrem sa stie ca suntem langa ea in fiecare clipa si ca vom fi acolo ca sa o intelegem si sa o ajutam, asa cum va avea ea nevoie, de la somn la alimentatie la tipul de abordare in educatia ei.

Cert e ca imi doresc - si poate aici va veti explica ironia acida din randurile de mai sus - sa ma bucur si eu de statutul de mama asa cum se va bucura si ea de cel de bebelus, sa pot socializa cu mamici in parcuri, la evenimente sau mai stiu eu pe unde fara sa ma astept la ochi dati peste cap pentru ca procedez "gresit" si nici de sfaturi gratuite nu am nevoie, dar m-ar bucura sa putem sta la povesti cu deschiderea cu care o facem atunci cand cunoastem un cetatean de alta nationalitate, cam tot aia e, respect pentru diversitate (asta daca nu cumva te vad lovindu-ti copilul , ca s-ar putea sa te atac cu lopatica de nisip a fiica-mii ) .

 Cu exceptia catorva prietene cu care rezonez si care imi sunt deja de enorm ajutor, m-am trezit ambuscata inca de la inceputul sarcinii de oferte generoase de "asa nu" si "asa da", de oameni care tin sa-mi spuna sa nu cumva sa folosesc asta sau ailalta, sa stau acasa un an sau doi si mai stiu eu ce adevaruri absolute si-a descoperit fiecare.

Realitatea e ca ma bucur ca ati descoperit ce functioneaza pentru voi ca femei, mame, pentru copiii vostri si pentru dinamica familiei voastre, dar va rog sa nu va simtiti obligati/obligate sa le spuneti si altora fara a le da sansa macar de a deschide gura in privinta propriilor copii sau de a descoperi exact cu ce au de a face. Sunt ferm convinsa ca fiecare mamica a avut cel putin un moment in care a vrut sa traga un bocet de neputinta, din te miri ce motiv, ochiul critic al comunitatii mamicesti nu ajuta, zau, iar eu simt, din pacate, nevoia de a-mi proteja dreptul la a-mi descoperi copilul si ce functioneaza mai bine pentru noi. Pana la urma, este ceea ce ne dorim toti, nu? Un bebelus fericit.