Cel mai lung an

Sunt datoare cu povestea zilei petrecute la Complexul Floare Rosie, e mult de scris si promit ca o arunc zilele astea in eter. Cumva, recunosc ca am trisat, am lasat fetele sa isi "expire" gandurile , m-au ajutat si pe mine sa inteleg ce s-a intamplat acolo, dar despre asta intr-un episod viitor.

Simt, ca in fiecare an, nevoia unui bilant, de fiecare data sperand ca balanta se va fi echilibrat. Nu stiu ce sa zic, nu sunt melodramatica, dar ultimii ani au fost cumpliti pentru mine. Sunt o optimista incurabila, sau poate puternica, sau poate doar inconstienta si capoasa, refuz sa accept prea-putinul, prea-greul, cert este ca anul asta am simtit cum oboseala isi cere tributul. Dupa sase luni de dureri fizice insuportabile, de somn aproape bolnavicios, vara asta mi-am regasit topaitul si, vai, ce-am mai topait. Durerile au revenit , din pacate, odata cu frigul asta pe care il urasc, si de data asta stiu ca nu mai pot sa ma eschivez, asa ca voi lua masuri. Mi-e teama de operatii si sper sa nu ajung acolo, nu inca, dar am nevoie de ajutor, mi-e greu si ma frustreaza cumplit.

Anul asta am pierdut prea mult. Imi pare rau, sunt convinsa ca altii au pierdut mai mult - chiar asa, care e "punctul de reper", "standardul"in suferinta?  Anul asta am descoperit ca pot manca, rade, vorbi, dansa, plangand. Am aflat ce inseamna sa plangi trei zile fara oprire, si in somn, de parca s-ar fi rupt digurile din mine, impotriva mea. Si am plans pana n-am mai avut lacrimi.

Dupa cinci ani in care nu mai schimbasem nici un cuvant cu tata, mi-amintesc duminica in care, privind marea, m-am gandit ca asta e vreme pentru inimi frante. Stupid, eram (si inca sunt) fericita. In noaptea aia l-am visat, am tipat unul la celalalt, ne-am certat, ne-am impacat.
A doua zi m-am trezit cu cantecul de mai jos in cap si apoi am primit telefonul ala:

https://www.youtube.com/watch?v=el9cknEVlc0


Mi-e inca foarte dor de el, saptamana mortii lui a fost un sketch demn de teatrul absurdului, poate am sa va povestesc candva despre gaina lesinata, ciorba cu lacrimi si sacul cu tutun. Cert e ca in august am ramas singura, singura cum fusesem, de fapt, in ultimii 13 ani, singura si doar a mea, libera sa imi compun familia asa cum stiu. Si a durut.

Am plecat din doua prietenii si am lasat prieteni sa plece, am simtit ca nu mai vreau sa lupt, sa incerc, sa nimic. Oamenii stau cat vor si cat pot, asa ca s-a facut liniste si aici.

Am muncit foarte mult anul asta, am tipat, pentru prima oara am simtit ca imi pierd controlul si ca , daca nu fac ceva pentru mine, o sa-mi creasca o cocoasa de nervi, frustrari si blazare, pentru cateva luni am simtit pe pielea mea toate trenurile profesionale in care nu m-am suit la timp, tot ce ratasem, sansa de a face ceva cu mine.

Dar am si dansat :)
Anul asta m-am indragostit. M-am rugat sa vina, l-am chemat si desenat universului sau cui o fi ascultand acolo, si a venit, iar paharul meu s-a umplut.
Am inteles ce inseamna greu si simplu, cum e cand nu mai esti incomplet, cum o dragoste te implineste, nu te ciunteste, te face sa infloresti, sa vrei mai mult de la tine, sa te iubesti , sa cresti. Si atunci a inceput binele. Tot atunci s-a tesut in jurul meu o familie care m-a adoptat, primit, hranit, iubit, simplu si fara asteptari, iar visatoarea din mine chicoteste pentru ca acum stie ca n-a visat degeaba, exista ! ;)

Mi-am regasit motivatia, am obtinut, printr-un concurs de imprejurari demn de un discurs TedEx, jobul visurilor mele si am recuperat, intr-o saptamana, o pierdere de sapte ani in materie de evolutie profesionala.  Sunt unde trebuie si e minunat, imi zbarnaie creierii zi de zi, ma agit, ma framant, fac kilometri schiopi prin birou, beau in continuare (prea) multa cafea, rad, cred, simt cum mi se expandeaza creierul si cum, in sfarsit, contribui.

Anul asta am primit si o prietena noua, la pachet cu o maimuta de 3 ani jumate care ne topeste pe toti prin rotatie si care, cel putin pe mine, ma adoarme citindu-mi povesti.

Viata e grea, dragilor, asta e adevarul. E grea si , deseori, nedreapta, complet aleatoriu, nu poti decat sa te lasi doborat sau sa dai cu capul inainte ca berbecul, sa nu accepti. Secretul, am inteles eu, e dragostea. Sa te iubesti, sa iubesti, sa fii iubit, simplu.

Daca le aveti pe astea trei aveti tot. Si-atunci aveti sa intelegi care este, de fapt, esenta vietii asteia, asa cum am inteles-o eu:sa fii fericit, infinit-hahait-cu fluturasifloricelepisoisibebelusigrasuti fericit chiar si atunci cand traiesti, paradoxal, una din cele mai mari si nebanuite dureri.

Mai 2014, ce sa-ti zic, nu-i vina ta ca ai fost de toata rusinea, stiu ca mai am de lucru, poate am si lipsit de la cateva lectii in ultimii 30 de ani, dar fii pe faza ca de-acum am de gand sa fiu integralista, putere si sanatate sa avem, sa ne bucuram de noi si sa crestem. Doleante nu mai am de la tine.

Ba nu, mint. Hai fa un efort si baga rochia aia la reduceri, sa fiu si eu fata salon de Revelion.
Hai mersibinepa.

P.S:
A,da! Si morala povestii e ca eu sunt familia mea si toti cei din inima mea, shailailai, ca facui si rime!
Sunt o romantica si acum chiar ca pa!
Va pup, lustruiti-va papucii, vine barbosu'!

Cenusareasa viseaza

Odata cu sosirea extrem de prematura a iernii (de ce, de ce , de cehehee?), ma simtii inspirata sa incropesc o postare despre ce mi se pare mie , sezonul asta, asa, tare fremos ochiului si sufletelului meu de om nascut in toiul iernii -care n-am avut noroc - mi-e frig , da, punct.

Lasand barbologia la o parte, ma consult cu omul de fro luna cu privire la amplasamentul bradului de Craciun si securizarea acestuia intru protejarea-i de anumite jivine blanoase. Nu ne referim la motan, bineinteles ca nu, pupe mama de inger picat din ceruri ;;)

Asa, si cum se considera omu' norocos ca ui', ce fain, ziua ta e iarna si rezolvam cadourile intr-un maraton de doua luni (altii inca mai merg la psihiatru pe tema asta), incepui sa ma pregatesc temeinic cu o lista de "ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place -vreau -imi iei?". Ma gandesc ca or mai fi si alti oropsiti pe pamantul asta care nu mai stiu pe ce sa dea banii ca sa-si fericeasca zanetele, so here goes nothing.

N.B.: Le defalcai si pe categorii de bujet, sa nu ziceti ca nu sunt fata salon,da?

La capitolul accesorii, acareturi si ciurucuri fara de rost, but oh so pretty:

1. Geanta Lemnia, din Stejar. Au baietii si din mahon, stejar, paltin, poate vreti sa se asorteze consoarta cu comoda primita mostenire de la bunica, ce stiu io. Numa' 199 de leuti , cu tot cu baretuta. Au si mai scumpe, daca le vreti stantate, dar io zic ca e statement enough si-asa.
Buget: 199 - 219 ron
Scumput, dar suficient de dragut cat sa nu mai trebuiasca sa dai banii si pe flori. Te scoti cu o felicitare si casoalca asta, zau!

2.  Tot ca sa aiba fata in ce sa isi care un ruj, un stramp, un card, colosa, Plicul Moon by Dana Rogoz.La numa' 300 de ron, e frumos foc si poate avea viata lunga cu lumina ochilor domniei voastre, pentru ca fetele sunt detasabile si isi poate cumpara ea apoi cate vrea. Pentru un cadou as merge pe varianta nude cu fata detasabila oglinda.
Bujet:300 ron poseta/ 30 ron fata detasabila.
Scumput cu flacarele, sper ca te-ai pregatit din timp, dar daca ii iei si fata oglinda, ii scrii un mesaj cu ruj si iti promit ca o sa fie happy:)

3. O rochie Ioana Tanase Manufactory. Sunt unice, delicate, au ceva iz etno-folk in ele si nici preturile nu sunt rele si pot fi personalizate dupa plac. Sau poate vrei sa ii iei un paltonas cu mesaj, sa ii tina de cald la inimioara. Pentru ca o iubesti, da.
Buget: 150 - 300 de ron, e o haina,merita.

4. Tricourile Folclorica. Frumoase, din bumbac 100% si cu imprimeuri de inspiratie romaneasca, pe mine m-au castigat. Merg de minune cu blugi si bocanci dar si pe sub un sacou, ca doar ne place si smart casual.
Buget: 75 ron, foarte prietenos si just pentru cat de faine sunt, si iti raman si bani de o carte si niste frezii,a?

5. Bijuteriile Accesorii Magice. Realizate din argint 925 sau argint suflat cu aur, sunt frumoase, delicate, originale si extrem de ieftine. Sunt realizate manual de o fata foarte draguta si ajung la voi in maxim doua -trei zile de la comanda, ambalate intr-un plic sigilat foarte romantic.  Eu am comandat doua inele si sunt foarte incantata de ce am primit.
Buget: Extrem de prietenos! Inelele se invart undeva intre 25-35 ron, bratarile 50, colierele tot pe acolo. Aruncati un ochi;)

6. Daca aveti o iubita amatoare de gatit va recomand Setul Nest de la Homedeco. Stiu ca nu se ofera oale, tigai si maturi de zile de nastere sau alte ocazii, dar eu zic ca nu exista riscul de fi loviti cu tigaia in cap cu asa cadou, dar , oricum, e din silicon, deci n-o sa doara.
Buget: Scumpicelut, 214 ron, dar au si seturi mai mici si mai ieftine, merita.

7. Tot pentru domnitele gurmande, o cutie Bento e minunata, mai ales daca obisnuieste sa isi ia mancare la pachet, pentru birou. Nu am gasit pe piata romaneasca decat modelul celor de la Smuff, haiosel el si nu extrem de scump. Bineinteles ca un set de caserole de la Ikea e mai ieftin, dar numai eu stiu cate am pierdut si cumparat, pentru ca toaaata lumea le are si invariabil un coleg /colega isi recunoaste gamela , la birou. Deci da.
Buget:   119 ron. E o fita de caserola, I know, but oh so pretty. Puteti gasi variante pana-n 20 de dolari pe amazon, mult mai haioase, daca va tenteaza. Nu va mai dau linkuri ca stiti si voi cum e cu google.

8.  Daca sunteti mai poetici sau pur si simplu nimic din ce e pe piata nu va incanta, puteti oricand sa faceti un tablou personalizat ArtManiacs. Fie ca alegeti o poza in care va pupati cu foc sub clar de luna, sau poate faceti un colaj a la Andy Warhol cu chipel prea iubitei, ideea este originala, haioasa si aveti certitudinea ca e unul din acele cadouri care vor dainui in timp.
Eu una as imprima versurile unui cantec sau poate un mesaj personalizat, negru pe alb,cam asa:
Buget: 60 -120 ron, in functie de dimensiunile dorite.

Idei ar mai fi si, cel putin in cazul meu, cartile sunt cel mai potrivit cadou. Puteti fie sa luati ceva ce stiti ca-si doreste sau puteti vizita Antic ExLibris, un anticariat cochet si cu un concept pe care nu l-am mai intalnit in Romania, un fel de outlet cu carti. Merita vizitati (ii gasiti in Centrul Vechi, langa statuia Lupoaicei, vis-a-vis de Cocor).

Acestea fiind spuse ma duc sa imi inec amarul de Cenusareasa intr-o oala cu orez cu lapte. Viata nu e trist.

Calaretul fara fuga

Cand moare un parinte doare.
Fiecare amintire pe care o ai si fiecare din cele pe care nu ai apucat sa le ai. Tot ce s-a spus sau tot ce n-ai auzit. Toate mangaierile pe care le-ai primit sau dupa care ai tanjit. Fiecare premiere la care a fost sau la care nu a ajuns.
Dor furiile si rasetele, omul pe care l-ai inteles, intr-un final, sau raspunsurile pe care nu o sa le primesti niciodata.
Moare jumatate din tot ce te-a cladit sau poate jumatate din ce n-ai avut niciodata.
Nici nu mai conteaza. Cand moare un tata mori si tu putin si te vezi un pic mai mare in oglinda, mai al lui, mai al tau, mai singur.
Si imi tiuie urechile de dor dupa tot ce poate ca fost sau poate ca n-a fost.
Nici nu mai conteaza povestea, am ramas cu o ie, o poza cu trei frati la o poarta si o jucarie veche.
Atat.

Gramatica pe Bucovel

 Mamai-mea a lucrat la vaci, am tot spus eu povestea asta cui a avut răbdare să asculte.
 
  Deși a făcut patru clase și știa să scrie și să citească "Omnia", pe pancarta magazinului mare din Ploiești, avea persoana a treia singular înfiptă bine în sânge și în vocabular.
 
 Nu strâmbați din nas, că așa e la țară. Deși lipsită de educație aleasă, "Bre,mămaie"  era foarte mândră și nu se dădea înapoi de la învăța trucuri noi, de doamne de la oraș.
 
 Așa se face că, într-o vară, când ne adunasem toate fetele și nepoatele la legatul viei, ne-am pus în minte să o educăm pe "babă", poate poate reușim să-l scoatem pe "ie" din povestea cu a treia plural și fata de la țară.
 
 De unde rezultă:
 
 - Bre, mămică, nu se zice "ie frați". Se zice "Sunt frați", că-s mai mulți.
 
 - Aha, haha. Sunt, sunt. Nu "ie".
 
  Minute mai târziu, niște soldați de la unitatea de peste gârlă, se opresc în buza "locului" și, zărind niște răsaduri aruncate pe acolo, o întreabă pe babetă:
 
 - Saru-mâna, mamaie.
 
 - Hai să crești mare.
 
 - Nu vă supărați, ce sunt răsadurile acelea, cartofi?
 
 Baba, mândră de noua achiziție gramaticală,   răspunde țanțos, răspicat (s-o audă și fetele-i cele cu carte):
 
  - Nu, maică, sunt vie!
 
 Leșin, sughițuri, stupoare, tăvălit pe jos printre răzoare.
 
 - Breee, nu SUNT vie. E vie!
 
 - E, %$^$%^&**% în gramatica voastră, bine că sunteți voi deștepte!
 
 :)))
 
 N.A.:  1. babă, babetă, bre mămaie au fost întotdeauna forme de alint pentru mamaia noastră, să ne înțelegem;)
 
           2. Mamaie era spurcată la gură, asta-i era farmecul, n-am de gând să cenzurez și asteriscurile.
 
           3. "Ăhă, haha" este dedicație specială pentru mamă și familia Lala, știu ei de ce.
 
 Postarea asta a apărut inițial pe Forfecutsa, defunctul blog.
 
 

Karma e o piţipoancă

Peisaj cu copane culte

 Sâmbătă am mers la ștrand, pentru prima oară în mulți ani, să tot fie zece, dacă nu mă înșel. Nu vă faceți griji, am mai atins apa în intervalul cu pricina, dar nu urban așa, mă înțelegeți.
   
 
 Eh, și cum ne înșirasem noi în buza ștrandului coloșa cu trei copii și acareturile aferente, s-a găsit subsemnata să își trăiască , în sfârșit, momentul de glorie pitponcească și dă-i poze pe feisbuc, copane, kindle, un tablou de cultură acvatic-estivală cum n-ați mai văzut, ba chiar s-au rupt cerurile și împărtășii și-o poză cu mine în chiloți pe feisbuc, visu-mi pițiponcesc își văzuse realitatea cu ochii,ce mai.
 
    
 Asta până au descins leș cocalaires cu cefe late, răngi și topoare în stabiliment, fugărind populația prin porumbul învecinat, de-n două minute eram cu copii, șapte genți și tensiunea-n papuci, în drum spre urbe, la adăpost.
 
    
 Concluzia mea umilă e că Murphy iar se tăvălește pe jos de râs prin Elizee, fi-i-ar țărâna pufoasă,  karma este o pițipoancă plină de aere de ștrand ilfovean, iar eu aș face bine să mă potolesc cu copanele prin social media, că mi-e că data viitoare mă vedeți culcând pănușii de porumb la pământ, fugind de soartă-mi cruntă.
 
 

Si mi-am pus lavanda-n par,mai mai!

Stiti cum sunt momentele alea in care simti atat de mult si de plin incat iti vine sa faci un pas in spate , sa inramezi secunda aia, sa te inchini la ea ca la icoana, s-o ai si s-o pastrezi, ascunsa sub perna cand ti-e somnul greu?

E atunci cand iti rad ochii sufletului, cand tot ce poti sa scoti prin carapace e un zambet mic, ca pentru tine, ca stii tu ca n-ai mai avut de mult icoane sa-ti inchini inima la ele, si zambesti,ma.

Zambesti si te inchini cand, cutreierand orasul, Intregu' intinde din timp in timp mana dupa tine, sa nu pierzi ritmul, sa nu te rataceasca, si tu chicotesti, ca stii ca n-are cum, ca ti-a umplut paharul cu flori de lavanda pe care le-ai rupt si ti le-ai pus in par. Ca ai uitat de ea si te-ai minunat de cat de parfumat e orasul, ratacind , in sfarsit gasit, cu Intregu' de mana, si abia apoi iti amintesti, cand iti zambeste cumva si te fastacesti si tu altcumva, ca de fapt voi doi colorati orasul si ca ai lavanda in par.

Cam asa e cu viata asta, cu cafea fara zahar, dar cu mult sirop, cu ziua aia lunga ca un an care a trecut de cand tot inveti si stii ca nu se poate altfel decat cu cate un pic de bine in fiecare zi, un pic din tine, un pic dimprejur, un pic de iubire.

Bine v-am regasit, dragilor :)